Pentru Nichita


Odă ție, om de vânt și stele, care singur mi-ai înțeles fără să mă fi știut, zbuciumul și dorul.

Mi-ai aprins viața într-un mod nespus de adânc și luminos.

Sub aripa ta m-am cuibărit ca la sânul mamei, și ți-am devorat cuvintele ca și cum nu exista altceva pe lume.

Cuvintele sărăcesc acum, dar în inima mea vei fi viu pururea, arzând și arzând ca o taină mare, ca un semn de întrebare, și totodată ca cea mai mare certitudine și regăsire pe care am trăit-o aici pe pământ în versul cuiva. 

Pe curând!

— Rachela

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *