cochilie

singur, un pat ca celelalte,
îngust, cât numai de un ins,
și lampa cea de pe noptieră
m-au cunoscut și m-au deprins.

același ceai, aceeași cană,
aceeași pătură cu gri,
aceleași goluri ne-nțelese
mi le-am umplut cu poezii.

aicea s-a creat lumina
și tot aicea, primul vers.
azi îmi sunt martori vii pereții
la lacrimile ce le-am șters.

aici, în încăperea asta
în care timpul stă în loc,
mi-au crescut aripi peste carne
și-n ochi mi s-a aprins un foc.

— Rachela