Planeta albastră, planeta mea

Pe planeta mea se nasc idei din izvorul a cine sunt eu. Pe planeta mea nu există bani sau vreun concept financiar. Totul este a tuturor și toți ne bucurăm în modul firesc în care am fost creați, de tot ce ne înconjoară.

Pe planeta mea, oamenii nu mint, nu înșeală și nu duc niciun gând rău până la capăt. Așa au învățat că e bine. Și este. Căci pe planeta mea nu s-a întâmplat nimic nefericit datorită acestui mod de gândire.

Întreaga planetă populată de oameni care emană miros de sinceritate și creativitate. De aia merge totul așa de bine. Fiindcă orice crează oamenii aceștia este cu totul transparent și vulnerabil – o parte din ei. Și numai astfel de creații stârnesc emoții care nu pot erupe în niciun alt fel din noi.

 

Pe planeta mea e în permanență toamnă. Așa am convenit eu să fie. Alegerea mea e simplă. Toamna e anotimpul sufletului. E unicul anotimp în care gândul se împletește cu emoția în mod miraculos. E anotimpul liniștii sufletești și plinătății trupești, și astfel de lucruri celebrăm pe planeta mea.

 

Pe planeta mea oamenii sunt orbi. A fost cea mai grea decizie pe care am luat-o. Am înțeles însă, că numai așa mintea va putea rămâne nepervertită de false standarde de frumusețe, preconcepții, dorințe deșarte și o focalizare mult prea externă care distrage de la ceea ce se află pe dinăuntru, ceea ce contează în adevăr.

Doresc totuși să nu-i privez pe oameni de frumosul naturii, de puritatea esteticului dădător de viață și sens. Așadar fiecare este capabil să-și creeze propriul univers estetic printr-o funcție unică a minții. E un concept abstract, imposibil de explicat din păcate, dar perfect funcțional și promit, complet satisfăcător pentru mințile și inimile noastre care se hrănesc cu frumos.

 

Există și durere. Nu voiam ca planeta mea să fie un glob paradisiac. Există durere ca oamenii să valorifice lucrurile bune și bucuria pe care o au.

De asemenea, durerea este esențială sănătății; în special sănătății minții, fiindcă am ajunge niște nebuni egoiști și superficiali în lipsa învățăturii vitale pe care numai durerea ne-o poate învăța. Până să am planeta mea, mă supăra teribil faptul că Dumnezeu îngăduie durere și suferință; și totuși, cat de vital este…

Înveți multe lucruri odată ce ai planeta ta.

 

Asta este planeta mea. Oameni care se uită direct în sufletele celorlalți fără ca să se împiedice de exterior. Artiști, oameni ai creației (aici intră și oamenii de știință, muncitori de rând și oricine, care prin ceea ce face, aduce ceva bun în lume). Oameni simpli care se bucură intens de viețile lor fără să se îngrijoreze de ziua de mâine.
Durerea ne învață și ne ține sănătoși. Ne doare, dar o prețuim.
Și în această sinceritate tomnatică, trăiesc. Da, cu-adevărat trăiesc.

Planeta mea e oricine iubește cu toată ființa lui pe cineva, într-o seară de octombrie.

 

— Rachela

IMG_6135

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *