mulțimea vidă

dintr-un glob rămâne o linie spartă
și cercul se face pătrat.
toată geometria mea e condamnată.

emoțiile sunt 1 la infinit.
care e tot 1, culmea.
eu de fapt nici nu știu dacă mai cred în cifre.

neuronii mei se îndrăgostesc de cuvinte și fac sinapse cu ele.
numai așa își află alinarea.
evident, iese un scandal enorm, cele două elemente sunt fundamental incompatibile.

întreaga situație e un fel de teatru al absurdului.
un nonsens cu substrat filosofic.

și ca și cum nu ar fi îndeajuns,
cheia de interpretare s-a săturat de gălăgie și a plecat în concediu.

 

— Rachela

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *