Nervi

Zgomotul ușilor trântite
când tu încă încerci să dormi.

Atunci când îți faci cafea
și îti dai seama că nu mai ai lapte.

Când vrei să asculți piesa pe care ai auzit-o în treacăt ieri,
dar nu ști cum se numește.

Când ai o întâlnire importantă,
dar blugii tăi preferați sunt la spălat.

Când te-ndrăgosteși nebunește,
și-n loc să fii euforic, stai întins pe podea și-ți dorești să mori.

— Rachela

1499248133657

Autoportret

Mă simt o poetă
Ușor indiscretă,
Copilă cu vise ‘ntro lume concretă.

Gândesc color,
Iubesc cu dor,
Sunt puțin dependentă de-a fi în control.

Am părul dens
Și simt intens;
Sunt îndrăgostită de lucruri cu sens.

Am ochi căprui,
Pe față pistrui,
Sunt a tuturor și-s a nimănui.

Sunt lucru mărunt,
Sunt doar amănunt,
Sunt om și mă bucur că sunt.

 

—Rachela

R3jun17-56

Tudor și căpșuni

 

Sunt ușoară și are rost să fiu aici.

Are sens să exiști doar când îți cauți limitele, când fugi după ele cu tălpi desculțe de copil fără aditivi și doar când cauți adevărul în smerenia copleșită de liniște, care te mântuie.

Sunt adânc lucrată și săturată cu ziua asta simplă de mai, care e cu totul obișnuită, cu totul neînsemnată. Așa o istorie zidesc zilele astea, fiindcă pe mine mă zidesc și îmi sapă încheieturile și lăuntrul.

Sunt fericită doar în compania sinelui meu; și nu într-un mod egoist, ci într-o cununie aievea cu părțile din mine care-s un pic mai aproape de Dumnezeu.

Numai în reflectarea asta, în care cauți fără să aștepți să fii săturat cu răspunsuri îți afli întregimea. Numai când cauți numai și numai de dragul căutării.

Dumnezeu nu poartă șosete. El călătorește desculț pe inimi de carne.

 

— RachelaIMG_4586

Studiu

IMG_5158

Mersul ei e sincer,tandru, ‘nduioșat,
tot ce vezi în ochii ei e-adevărat.
Pare ireal, trupu-i de Gerberă;
fascinat afirmi în șoaptă -ce himeră!

Ochii ei sunt oaze, locuri de-adăpost,
tot ce o compune are sens și rost;
cât e ea de blândă, dulce și fragilă!
Cum să n-o iubești temeinic?! – gingașă copilă!

O aduni acum din colțuri, o studiezi atent:
părul ei e negru și impertinent;
e feroce, iute, sub fața blajină,
nu încape îndoială – e felină!

Cine este oare ea ce mă privește?
Mintea mea s-o afle, tot nu reușește.
Ea nu e-un cuvânt, ea-i o paradigmă:
e himeră, e copilă, e felină, ce enigmă!

— Rachela

 

Eden

 

Geneză. Nimic, apoi tot.

Lumină din beznă și om din cenușă,

Femeie din coastă — etern paradis;

Sămânța plesnind în flori jucăușă;

…Mi-e dor de Eden, mi-e dor ca de-un vis.

 

— Rachela

IMG_5791

Despre umbre și sine

Astăzi e simplu. Astăzi e foarte simplu. Astăzi nu supraanalizez nimic. Astăzi mă uit.

Mă întâlnesc cu umbra mea pe peretele din stânga și o salut politicos. Ea nu mă cunoaște, ea pur și simplu este. eu nu o cunosc, doar o privesc. Suntem două entități diferite care semănăm. Ne aprobăm una pe alta neintenționat dar distanța dintre mine și perete ne face doi străini.

Văd cum lumina lămpii se joacă cu destinul, căci în valoarea luminii, sinele meu se împarte în două:
eu, cea care se vede, un soi de amestec de apă și încă o mână de lucruri; palpabil. Și o pată gri închis care seamănă cu mine, dar care nu poate fi cuprinsă, înțeleasă.
Lumina dă totul pe față.

Astăzi mi-a amintit cine sunt. O bucată de plastilină cu intenții bune. Iar pata gri închis de pe perete e tot ce e rău în mine.
Înainte sa aprind lampa, eu și pata gri eram un amestec omogen, iar acum suntem două lumi diferite. Lumina pune în valoare adevărul. Eu nu sunt umbra mea și ea nu e cine sunt eu.

Am zâmbit în șoaptă. Până și cei mai negri oameni strălucesc la lumină. Fiindcă la lumină răul din noi ne părăsește, și măcar pentru o clipă, suntem buni. Acum știu că lumina nu ne aparține. Fiindcă lumina e adevăr, iar Adevărul ne e Creator.

Astăzi e lumină. Astăzi e simplu.

 

— Rachela

1488308432504

Detaliu viu

Ia-mă și fă-mă bucată cu bucată din sincere gesturi. Nu vreau să mai fiu nimic care nu e adevărat. Tu știi cum să desfaci și să pui la loc. Rupe peceți de frică și suspin și adu val de blândețe peste mâinile bătrâne de dor.

Scriu în taina nopții fiindcă găsesc necesar să mă uit în oglindă, adică în suflet. Să caut ce e încă mort și se ține de mine. Eu nu vreau decât viață. Așa că stinge lacrimile și șterge privirile înfricoșate. Mă vreau vie.

 

— Rachela

1486677773088

Încheiere

1497117965525

Și vine sfârșitul în mine,
Și vine sfârșitul în noi.
Fugim toți de-a noastră trăire,
Sperând să găsim nemurire,
Iubirea căutând în neștire,
Și iată că toți suntem goi.
Buimaci resimțim încheierea;
Ne temem, fugim și urlăm.
Ce mare și largă-i căderea,
În suflet îmi fierbe durerea,
Iubirea nu e nicăierea,
Și nu mai e timp s-o aflăm.
Ce noapte, ce iad, ce furtună
Sfârșitul coboară grăbit.
Și soarele-ncepe s-apună
Și toată-omenirea-mpreună
Se vaită și strigă nebună.
Iubirea nu-i de găsit.
Și vine sfârșitul în mine,
Și vine sfârșitul în noi.
Fugim toți de-a noastră trăire,
Sperând să găsim nemurire,
Iubirea căutând în neștire,
Și iată că toți suntem goi.

— Rachela

Dezechilibre

Dezechilibre. Peste tot. Oamenii se calcă în picioare pe ei înșiși.

Oamenii de o bunătate și onestitate ireproșabilă azi dezvăluie petele negre pe care până acum le țineau ascunse. Cei mai lași oameni pe care i-ai cunoscut de-a lungul vieții tale, azi își dau viața pentru cauze nobile și luptă pentru adevăr și dreptate cu orice preț. Oamenii plini de cruzime și egoism acum împart bomboane copiilor săraci. Infractorii își pun singuri cătușele pe mâini, nebunii din spitale încep să judece, și până și preaocupații oameni de afaceri ai secolului 21, azi se îndrăgostesc.

Plouă invers. Toată lumea e în apogeul propriei crize existențiale și toți fug de colo colo fără direcție. E un peisaj înfiorător și fascinant. Totul se destramă și curge în viteză spre un mare final apocaliptic.
Peisajul dezechilibrat îmi trezește o vagă amintire din copilărie, un spectacol de circ. Zâmbesc și plâng. Ce ființă înfiorătoare – omul.

— Rachela

img_8316

Motive


Mă uit la mine și mă văd alcătuită din motive. Motive de iubire, speranță și durere. Mă uit în mine și văd că sunt alcătuită din trup, suflet și din motive personale. Iubire, speranță și suflet le notăm cu plus; durere, trup și motive personale le notăm cu minus din considerente mai mult sau mai puțin evidente. Până acum avem 3 – 3 =0. Mă uit În cameră și găsesc opt motive de stres. Mă uit pe fereastră și găsesc nouă motive de pace. Mă uit la viața mea și găsesc o mie patru sute treizeci și două de motive de nemulțumire. Privind din nou la viața mea găsesc cel puțin o mie patru sute treizeci și trei de motive de mulțumire. Dacă trag linia nu mai rămâne mare lucru. E o simplă operație. Rămân la urmă doar cu un motiv de pace și unul de mulțumire; nu e cine știe ce.

Caut motive noi în oglinda de pe perete dar găsesc zero. Să fie oare îndeajuns să ai doar două motive să trăiești? Vocea îmi tremură și plâng. Adorm cu obrajii umezi și dimineața mă trezesc cu ei la fel.

Cobor scările și intru în bucătărie. Mă așteaptă o cafea cu lapte și un mic dejun cald. Îmi ridic privirea. Mă uit în ochii tatălui meu și motivele de a trăi tind la infinit.

— Rachela

 

img_7541