Vreau

vreau să fii ireversibil, nestrămutabil, complet palpabil;

vreau certitudinea că ești, că miști, că simți și că iubești;

vreau siguranța că nu pleci, că ai să lupți și-n zile reci;

vreau brațe sincere și os adevărat, vreau să cunosc un sentiment nealterat.

vreau ca atâta timp cât ești, să nu mai vreau nimic; cu tine să am, cu tine să fiu, întreg, circular, sferic.

 

— Rachela

Nesentimente

în versuri succede un gând
temperat
nimic tumultos
împrăștiat
destin și os
neterminat.

agitat piciorul drept
agitat
sângerânde buze
dor însângerat
vene pronunțate
gol frustrat.

cofeină-n alburi
clar amestecat
stări cu rimă albă
refocalizat.

perpendicular pe unghie
lumea a-ncetat
e nesomn nesincer
cenzurat.

elegantă frică
rost decolorat
mov în amintire
mov uzat.

în sfârșit mă plouă
embrion spălat
eul meu pătat
resemnat.

— Rachela

Roșu saturat

mă urmarește obsesiv
mă caută persuasiv
mă lasă mut, contemplativ
culoarea roșu

un roșu cert și implulsiv
misterios, radioactiv,
mă încolțește recursiv
culoarea roșu

și tace comunicativ
în sinea sa de substantiv
subiect, în sine subiectiv
culoarea roșu

e sugestiv, exclamativ
cu fascinația-i sunt captiv
m-a copleșit definitiv
culoarea roșu

— Rachela

Să fie lumină

Să fie lumină mai simplu că niciodată;
în tremur de om
și-n clipe uitate.

Să fie lumină
și noaptea, în somn.
Senini să visăm idei luminate.

Să fie lumină
în trupuri de sticlă
umplute cu praf și șterse de vreme.

Și peste sincere idealuri,
să fie lumină, să fie poeme.
În inimi de carne să nască pasiunea catrene.

În bătaia luminii mă satur profund.
Mă spăl și-mi găsesc începutul.
Și laud de-a pururi pe-Acela
ce împreunat lumina cu lutul.

 

— Rachela

Ești. Nu ești. Sunt

Tu nu mai rimezi cu nimic;
și eu nu te mai caut.
Mă sap pe mine
pentru ziua de mâine.
Căci tu ești și nu ești,
dar eu sunt întru totul.

Degeaba încolțești în câte-un gând de-al meu.
Degeaba mi se-aprinde vreo scânteie câteodată.
Tu ești și nu ești.
Eu sunt în absențele glasului tău.

Fantomă ce-mi ești!
Și nu-s supărată sau plânsă sau tristă.
Te-aștept să rezolvi ce-ai lăsat desfăcut.
Și fie de nu vii, tot n-are să doară,
căci orice-ar fi fost odinioară,
tu ești și nu ești, ai fost și n-ai fost.
Eu pururea sunt.

— Rachela

Nelămurire

De ce te găsesc în mine,
în străfundul unui gând netermimat,
în geneza universului sufletului meu
ca și cum ești deja acolo, așteptându-mă să mă nasc din ideile tale?

De ce îmi răscolești ființa-ntreagă?
Cum poate-un simplu nume să fabrice atâta nemaipomenită amețeală și poem?
Mă las pradă acestui val al emoției, chiar și dacă-ai să mă alungi, cum o și faci.
Căci ce e viața dacă nu cunoști ce-nseamnă a simți atâta dureros extaz?

— Rachela

Caeli

Sunt fundamental singură.
Căutată ca idee și respinsă ca fapt.

Mic visător claustrofob.
Resemnat, pustiu, singular.

Aerul vostru îngust vă face fericiți.
Genialilor! Nesuferiților!

Lăsați-mă să vă respir aerul teluric, m-am plictisit de stele.

 

— Rachela

Tăcere

Tăcerea Ta mă lasă perplexă;

E plină de sens și-atât de complexă.

Te-aud cum creezi universu-n tăcere,

Te-aud cum strigi printre șoaptele mele.

Căci liniștea Ta e-apogeul vorbirii

Și cântecul Tău e tăcerea uimirii.

Când taci, Te aud cum vorbești prin tăcere…

Ești vocea tainelor inimii mele.

 

— Rachela

Planeta albastră, planeta mea

Pe planeta mea se nasc idei din izvorul a cine sunt eu. Pe planeta mea nu există bani sau vreun concept financiar. Totul este a tuturor și toți ne bucurăm în modul firesc în care am fost creați, de tot ce ne înconjoară.

Pe planeta mea, oamenii nu mint, nu înșeală și nu duc niciun gând rău până la capăt. Așa au învățat că e bine. Și este. Căci pe planeta mea nu s-a întâmplat nimic nefericit datorită acestui mod de gândire.

Întreaga planetă populată de oameni care emană miros de sinceritate și creativitate. De aia merge totul așa de bine. Fiindcă orice crează oamenii aceștia este cu totul transparent și vulnerabil – o parte din ei. Și numai astfel de creații stârnesc emoții care nu pot erupe în niciun alt fel din noi.

 

Pe planeta mea e în permanență toamnă. Așa am convenit eu să fie. Alegerea mea e simplă. Toamna e anotimpul sufletului. E unicul anotimp în care gândul se împletește cu emoția în mod miraculos. E anotimpul liniștii sufletești și plinătății trupești, și astfel de lucruri celebrăm pe planeta mea.

 

Pe planeta mea oamenii sunt orbi. A fost cea mai grea decizie pe care am luat-o. Am înțeles însă, că numai așa mintea va putea rămâne nepervertită de false standarde de frumusețe, preconcepții, dorințe deșarte și o focalizare mult prea externă care distrage de la ceea ce se află pe dinăuntru, ceea ce contează în adevăr.

Doresc totuși să nu-i privez pe oameni de frumosul naturii, de puritatea esteticului dădător de viață și sens. Așadar fiecare este capabil să-și creeze propriul univers estetic printr-o funcție unică a minții. E un concept abstract, imposibil de explicat din păcate, dar perfect funcțional și promit, complet satisfăcător pentru mințile și inimile noastre care se hrănesc cu frumos.

 

Există și durere. Nu voiam ca planeta mea să fie un glob paradisiac. Există durere ca oamenii să valorifice lucrurile bune și bucuria pe care o au.

De asemenea, durerea este esențială sănătății; în special sănătății minții, fiindcă am ajunge niște nebuni egoiști și superficiali în lipsa învățăturii vitale pe care numai durerea ne-o poate învăța. Până să am planeta mea, mă supăra teribil faptul că Dumnezeu îngăduie durere și suferință; și totuși, cat de vital este…

Înveți multe lucruri odată ce ai planeta ta.

 

Asta este planeta mea. Oameni care se uită direct în sufletele celorlalți fără ca să se împiedice de exterior. Artiști, oameni ai creației (aici intră și oamenii de știință, muncitori de rând și oricine, care prin ceea ce face, aduce ceva bun în lume). Oameni simpli care se bucură intens de viețile lor fără să se îngrijoreze de ziua de mâine.
Durerea ne învață și ne ține sănătoși. Ne doare, dar o prețuim.
Și în această sinceritate tomnatică, trăiesc. Da, cu-adevărat trăiesc.

Planeta mea e oricine iubește cu toată ființa lui pe cineva, într-o seară de octombrie.

 

— Rachela

IMG_6135

Nervi

Zgomotul ușilor trântite
când tu încă încerci să dormi.

Atunci când îți faci cafea
și îti dai seama că nu mai ai lapte.

Când vrei să asculți piesa pe care ai auzit-o în treacăt ieri,
dar nu ști cum se numește.

Când ai o întâlnire importantă,
dar blugii tăi preferați sunt la spălat.

Când te-ndrăgosteși nebunește,
și-n loc să fii euforic, stai întins pe podea și-ți dorești să mori.

— Rachela

1499248133657