Blog

Ceva diferit

Scriu.

Scriu pentru că nu pot să tac. Scriu pentru că dacă nu aș face-o aș exploda, m-aș ghemui și aș plânge lângă calorifer de frustrare. Doamne, ce bine e să scrii; parcă ți se ia bolovanul de pe inimă și poți exista încă vreo jumătate de oră; după care, firește, că va trebui să scrii din nou și din nou, până ce ți-ai turnat de tot sufletul pe hârtie. E terapeutic, serios. Nu știu cum am supraviețui fără cuvânt. Cuvântul a fost cel dintâi, mai înainte de noi. Cuvântul e creație, ba e Creatorul însuși. Ah, cuvântul trăiește și e veșnic și nu va trebui să trăim despărțiți de el niciodată. Ce gând liniștitor, ce ușurare. Poate într-o altă lume m-aș putea mărita cu cuvântul. De ce? Firește că nu m-aș putea plictisi de el; împreună am fi de neoprit. Dar normele lumii acesteia nu ne-ar permite niciodată un asemenea lucru. E în regulă presupun. Astfel mă voi afla în starea asta irecuperabilă de simplu îndrăgostit mereu; iar asta îmi va permite să scriu si mai mult și să iubesc și mai mult cuvântul. Da, presupun că nu e chiar așa de rău în cele din urmă.
Ah, e bine acum. Am epuizat cuvintele care se revoltau în lăuntrul meu să iasă. Nu-mi mai dădeau pace de vreo jumătate de oră încoace. Acum pot să îmi beau liniștită cafeaua pentru cel puțin încă jumătate de oră. Va trebui să las cuvintele să iasă din nou după aceea, sub o formă sau alta. Dar nu mă plâng. Ce-i mai frumos pe lumea asta ca și cuvântul?

— Gând de dimineață, de sub o pătură gri, cu un radiatior care bârâie liniștitor și o cafea pe jumătate terminată.

~ Rachela

image

Despre membre și tandrețe

Îmi plac mult
Mâinile-n absurda lor inteligență,
Cum nimeni nu le-a învățat
Și totuși au prudență.

Îmi place felul cum cunosc
Prin simple, mici atingeri,
Cum mângâie și-s adăpost
Pentru-ale noastre plângeri.

Îmi plac la nebunie mâinile,
Unelte creatoare,
Extensii ale inimii,
Arme modelatoare.

Îmi plac, nu știu, e o obsesie,
Sunt antidot pentru tristețe,
Sunt tot ce și-ar dori un om,
Mână = tandrețe.

— Rachel | Hela

{"total_effects_actions":0,"total_draw_time":0,"layers_used":0,"effects_tried":0,"total_draw_actions":0,"total_editor_actions":{"border":0,"frame":0,"mask":0,"lensflare":0,"clipart":0,"text":0,"square_fit":0,"shape_mask":0,"callout":0},"effects_applied":0,"uid":"168EBB77-9F4E-4378-A7E4-348BE55AB436_1472972657587","width":2407,"photos_added":0,"total_effects_time":0,"tools_used":{"tilt_shift":0,"resize":0,"adjust":0,"curves":0,"motion":0,"perspective":0,"clone":0,"crop":0,"enhance":0,"selection":0,"free_crop":0,"flip_rotate":0,"shape_crop":0,"stretch":0},"source":"editor","origin":"gallery","height":2814,"subsource":"done_button","total_editor_time":152,"brushes_used":0}

{ s e l f }

And you wonder where she learnt,
That beauty lies upon your skin,
So that she thinks it doesn’t cover everything she holds within,
(…)
It breaks your heart to know her mirror,
Is how she estimates her worth,
And not the lives she’s made much better,
By simply being on this earth.

Ernest Hemingway

image

{ YOU ARE A R T }

So, we see all the that man has created, and it is art for sure, and it is much appreciated and treasured by the people. But how much art are you, since you have mind, body and soul. You are a creator yourself, you are a source of hope, a source of life, a source of love. But at the same time you are the masterpiece, the creation, the muse. Art is merely the projection of you.

— Rachel | Hela

1465650796327.jpg

{ MIXED EMOTIONS }

A chaotic soul she was. She felt everything, and all of it at once.

There was something quite tragic about her; but not the kind of tragic that is hopeless and lost; the kind of tragic that just takes time.

—Rachel | Hela

img_0876.jpg

{FILLING IN THE BLANKS}

So, here we are, filling in each other’s blank spaces, tracing each other’s lines and pouring color onto one another wholeheartedly. And while staring at each other’s crooked lines and incompleteness, we find ourselves in awe of the unfinished masterpiece that is standing right before our eyes, only waiting to be colored in. What more could one wish for?

— Rachel | Hela

image.jpg

Om = vis

Am visat că eram stele. Apoi galaxie. Apoi univers. Dupa vis, m-am trezit din nou om. Mi-am dat seama însă că visul nu e decât o și mai mare realitate captivă unei realități incomod mai mici, si că implicit, daca visele sunt realitate, eu, om = stele, galaxie, univers. Ce este visul? realitatea fiecăruia. Și dacă și omul si visul sunt aceeași realitate, a fiecăruia, am constatat imediat ceva. Nu o să vă vină să credeți; om = vis.

— Rachela

{YOU ARE MORE }

And I hope the next time this world makes you feel like you aren’t good enough, pretty enough, or strong enough, you remember that your very existence goes to show that at one point, you were brave enough to keep going in spite of all the reasons you had to quit. And I truly believe that nothing in this world is more beautiful and strong than that.

How lovely all your shattered pieces look now, when you see them as tolkens of strenght instead of signs of brokenness.

-Hela